Misionarul de astăzi

Cuvinte duhovnicești Iulie 14, 2011

Pentru cei care se simt angrenaţi în viaţa Bisericii, cuvântul misionar are o încărcătură cu totul specială. Râvna pentru propovăduirea Evangheliei lui Hristos (indiferent dacă eşti cleric sau mirean) nu poate fi echivalată cu nici o altă lucrare. Iar răsplata este pe măsură, după cum ne arată Sfântul Apostol Iacob în epistola sa sobornicească: „cel ce a întors pe păcătos de la rătăcirea căii lui îşi va mântui sufletul din moarte şi va acoperi mulţime de păcate“.

Pentru cei care se simt angrenaţi în viaţa Bisericii, cuvântul misionar are o încărcătură cu totul specială. Râvna pentru propovăduirea Evangheliei lui Hristos (indiferent dacă eşti cleric sau mirean) nu poate fi echivalată cu nici o altă lucrare. Iar răsplata este pe măsură, după cum ne arată Sfântul Apostol Iacob în epistola sa sobornicească: „cel ce a întors pe păcătos de la rătăcirea căii lui îşi va mântui sufletul din moarte şi va acoperi mulţime de păcate“. Mai ales în primele veacuri ale creştinismului, misionarismul însemna în primul rând a duce cuvântul Evangheliei la evrei şi la celelalte neamuri. Dar cum mai poţi fi misionar într-o ţară eminamente religioasă, cum este considerată ţara noastră? Ce trebuie să facă un creştin ortodox în România începutului de secol XXI? Mai întâi trebuie precizat cu fermitate că, dacă nu este nevoie chiar de o evanghelizare în sensul celor vehiculate de unele confesiuni neoprotestante, cu siguranţă că avem nevoie de o întărire a duhului misionar în parohii. A-L propovădui pe Hristos nu poate fi niciodată un lucru încheiat. Mai ales cei care nu frecventează Biserica trebuie să constituie o prioritate absolută pe agenda celor cu duh misionar. Însă e nevoie de multă fineţe în lucrarea aceasta, pentru a nu obţine un efect contrar. Dacă nu există un interes al celui vizat pentru a fi iniţiat în adevărurile de credinţă, atunci cel mai indicat ar fi să abordăm persoana în spaţiul în care aceasta şi-a direcţionat preocupările şi viaţa, pe subiecte care îl interesează la un anumit moment.