Ne-a rânduit Dumnezeu un hram pe care puţini creştini îl trăiesc şi îl înţeleg cu adevărat: “Pogorârea Sfântului Duh”. Am putea vorbi despre el în mii de feluri şi tot nu am putea cuprinde în cuvintele noastre înţelesul adânc al pogorârii Sfântului Duh, pentru că acest adevăr, noi, creştinii, îl putem înţelege numai în duh, nu în cuvinte sau raţiunea omenească: “Duh este Dumnezeu şi cei ce I se închină Lui, trebuie să I se închine în Duh şi în Adevăr”(Ioan 4,24). Mântuitorul ne spune: “Iar Mângâietorul, Duhul Sfânt, pe care-L va trimite Tatăl în numele Meu, Acela vă va învăţa toate şi vă va aduce aminte despre toate cele ce v-am spus!” (Ioan 14,26). Se înşeală toţi aşa-zişii “creştini” care învaţă că întreg adevărul se află în Sfânta Scriptură. Iată că citatul acesta este lămuritor. Nici Sf. Apostoli nu ştiau totul, dar au înţeles totul atunci cînd li s-a pogorât Duhul Sfânt în chip de limbi de foc la Cincizecime. Din acel moment s-au transformat în totalitate: din slabi şi greoi la înţelegere, din zăbavnici în credinţă, acum sunt plini de curaj, blânzi, răbdători şi smeriţi. Duhul Sfânt le-a luminat înţelegerea, le-a curăţit inima, le-a umplut mintea şi sufletul de o lumină mai presus de fire care i-a făcut să cunoască atât de clar toate tainele mari pe care trebuiau să le propovăduiască ei în lume.
De aceea, orice creştin adevărat are un singur scop în viaţă: dobândirea Sfântului Duh. Duhul Sfânt este Vistierul bunătăţilor, cum ne învaţă Biserica în rugăciunea “Împărate ceresc”. Omul care are în inima lui pe Duhul Sfânt are roadele Duhului Sfânt în el, adică: dragostea, bucuria, pacea, îndelunga răbdare, bunătatea, facerea de bine, credinţa, blândeţea, înfrânarea poftelor, curăţia. “Dacă trăim cu Duhul” -zice Sf. Ap. Pavel- “să şi umblăm cu Duhul!”, adică să umblăm după sufletul cel care este nemuritor, după Duhul lui Dumnezeu şi cu Duhul lui Dumnezeu să începem şi să facem toate. Lucrul aceste l-au înţeles pe deplin toţi sfinţii pentru că s-au lepădat de păcatele lumeşti din momentul gustării din dulceaţa Sfântului Duh. Tot aşa trebuie să facă orice creştin: să-L caute toată viaţa pe Duhul de “viaţă dătător”. Şi unde putem să-L găsim pe Duhul Sfânt dacă nu în Biserică. Şi ca o garanţie a Duhului Sfânt că este totdeauna în biserica Sa, avem cuvintele lui Iisus Hristos pe care le-a zis către Apostoli: “Voi ruga pe Tatăl şi alt Mângâietor vă va da vouă, care să rămână cu voi în veac”. Sfântul Duh este în biserică precum sufletul în trup. Un trup fără suflet nu mai foloseşte nimănui, trebuie aruncat că putrezeşte. Sfântul Duh e Dătător de viaţă, El mişcă biserica, o învaţă, o încălzeşte, o conduce, o întăreşte. La toate slujbele şi rugăciunile bisericii, Sfântul Duh revarsă asupra noastră din bunătatea şi dragostea lui Dumnezeu. Precum stalagmita aşteaptă picătura ce se scurge din stalactită din care creşte şi se întăreşte până ce ajunge să se unească cu ea, aşa creştinul aşteaptă la slujbele divine picătura de har care îl întăreşte şi îl face să crească în înţelegerea tainelor lui Dumnezeu până ce ajunge să se unească cu El. Acest lucru se întâmplă numai dacă păstrăm vie legătura cu biserica şi cu sfinţii ei. Dacă legătura aceasta se rupe, atunci nici noi nu mai avem legătură directă cu Dumnezeu. Pentru a înţelege mai uşor lucrările lui Dumnezeu în biserică, Mântuitorul ne vorbeşte în pilde sau întâmplări din viaţa de zi cu zi. Putem şi noi să facem astfel de asemănări folosind lucrări şi fapte din zilele noastre. Astfel, părinţii bisericii fac o asemănare a legăturii noastre cu biserica asemenea legăturii caselor noastre la firele de curent electric. Dacă s-ar întâmpla ca cineva să ne taie această legătură, am pierde contactul cu uzina electrică şi nu am mai avea lumină. Aşa se întâmplă şi cu legătura noastră cu biserica: dacă la un moment dat se rupe, pierdem legătura cu Hristos “Lumina lumii”. O altfel de asemănare o găsim în legătura caselor noastre la conducta de apă curentă. Dacă cineva vrăjmaş ne-ar tăia ţeava nu ar mai curge apa în casa noastră. La fel se întâmplă şi atunci când pierdem legătura cu biserica: pierdem legătura cu Hristos Cel care ne dă tuturor “Apa Vieţii”. Şi cum nimeni nu este bucuros atunci când îi lipseşte curentul sau nu mai are apă, aşa nici creştinul adevărat nu se simte bine când lipseşte de la biserică, pentru că simte lipsa harului care îi călăuzeşte viaţa.
Meditând la aceste cuvinte, să-L rugăm pe bunul Dumnezeu să ne înţelepţească prin Duhul Său cel Sfânt în înţelegerea sensului vieţii noastre, să ne întărească legătura cu biserica Sa sobornicească şi apostolească, să ne dea curajul Sfinţilor Apostoli ce au fost întăriţi astăzi de Duhul Sfânt. Amin.
